Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Revelion India cu Sejur în Goa

Delhi – Goa – Mumbai
EUR 2980 00 EUR
pret/persoana
Revelion de 5* în ţinuturile maharajahilor. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin India & Goa
O călătorie de o frumuseţe magică, acompaniată de fascinante poveşti despre zeităţi fantastice, într-o țară a contrastelor, iniţierilor şi meditaţiei, unică prin rafinament şi tradiţii seculare, care vă va cuceri sufletul şi mintea deopotrivă. Veți descoperi locuri unde poveştile despre moguli şi prinţese prind viaţă în umbra somptuoaselor palate şi a tainicelor temple fie hinduse, budiste sau jainiste. Vă invităm să faceţi cunoştinţă cu vechea şi rafinata cultură indiană printre care „smaraldul” Indiei de la Marea Arabiei, Goa, unde vă veți putea răsfăţa ca nişte adevăraţi moguli.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin India & Goa

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Revelion India & Goa

Info insotitor: român

Obiective natura: Marea Arabiei

Obiective arta: Poarta Indiei din Delhi, Parlamentul, Palatul Prezidenţial, Bangla Sahib Gurudwara, Templul Lotus, Raj Ghat, Vechiul Delhi, Dariba Kalan, Chandni Chowk, Paranthawalla Gali, Fortul Roşu, Jama Masjid, Mormântul lui Humayun, Complexul arheologic Qutub, Dhobi Ghat, Casa Memorială Mahatma Gandhi, Poarta Indiei din Mumbai

Obiective distractii: Kinari Bazaar

Info tarif:

2980 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 800 EURO (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 21 turişti; pt. 15-20 turişti, tariful se va majora cu 230 euro/pers.)



Nr minim de turisti: 21

Observatii tarif: tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup maxim de 21 turişti; pt. 15-20 turişti, tariful se va majora cu 230 euro/pers

Ghizi: - ghizi locali vorbitori de limbă engleză - conducător român de grup

Mese: 6 mic dejunuri și 5 cine Cina Festivă de Revelion (fără băuturi incluse)



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Varșovia – Delhi
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 03:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei LOT Polish Airlines). Plecare spre Varșovia cu compania LOT Polish Airlines, zbor LO 644 (05:35 / 06:25), de unde se va pleca spre Delhi cu zborul LO 071 (16:10 / 05:00).


Ziua 2. Delhi
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel Leela Ambiance 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur de oras: Poarta Indiei Parlamentul Palatul Prezidenţial Bangla Sahib Gurudwara Templul Lotus Raj Ghat
  • Descriere:  Sosire la Delhi la ora 05:00 şi după formalităţile de viză de pe aeroport vom fi transferaţi la Hotel Leela Ambiance 5* (sau similar 5*). Mic dejun. După o binemeritată odihnă vom începe vizitarea contrastantului Delhi, unde vom putea admira cel mai bine din toată India îmbinarea dintre vechi şi nou. Delhi, format din 7 oraşe străvechi construite de-a lungul anilor, între sec. al XI-lea şi al XX-lea, este considerat a fi cel mai diversificat oraş din punct de vedere al stilurilor arhitecturale. Vom face un tur panoramic în oraşul nou (New Delhi), care a fost capitala Indiei britanice, construit de englezul Luyten ca un oraş simetric, cu străzi largi, grădini îngrijite, vile moderne şi edificii guvernamentale. Turul panoramic va include Poarta Indiei - India Gate, un maiestuos Arc de Triumf înalt de 42 m, memorial ridicat în cinstea soldaţilor indieni căzuţi în Primul Război Mondial, Parlamentul, Palatul Prezidenţial - Rashtrapati Bhawan, zona diplomatică şi zona comercială de lângă Connaught Place. În continuare vom admira domul de aur Bangla Sahib Gurudwara al unui templu sikh şi silueta spectaculoasă a Templului Lotus, dedicat cultului Bahai, o adevărată bijuterie arhitecturală din marmură albă. Vom vizita Raj Ghat, locul de incinerare a lui Mahatma Gandhi, devenit Memorialul Gandhi, „Părintele Naţiunii”. Cină şi cazare la Hotel Leela Ambiance 5* (sau similar 5*).


Ziua 3. Delhi
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Leela Ambiance 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Vechiul Delhi Dariba Kalan Chandni Chowk Kinari Bazaar Paranthawalla Gali Fortul Roşu Jama Masjid Mormântul lui Humayun Complexul arheologic Qutub
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom continua explorarea metropolei îndreptându-ne spre vechiul Delhi (Old Delhi), oraş construit pe malurile râului Yamuna, la începutul sec. al XVII-lea, fostă capitală a Imperiului Mughal în timpul domniei împăratului Shah Jahan, astăzi etalon al arhitecturii indo-islamice. Vom face o plimbare cu ricșa pe străduţele pitoreşti până la Chandni Chowk - Scuarul Argintului, odinioară centrul Delhi-ului, o piaţă exotică şi colorată, o zonă aglomerată şi plină de bazare, magazine şi diverse ateliere, Dariba Kalan - Bazarul argintului, Kinari Bazaar şi Paranthawalla Gali. În timpul turului panoramic vom trece pe lângă istoricul Fort Roşu, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cel mai important monument al oraşului, palat al Imperiului Mughal, precum și Jama Masjid, cea mai mare moschee din India, construită în anul 1656 de acelaşi împărat Shah Jahan, în a cărei curte interioară pot fi adunaţi aprox. 25.000 de credincioşi. În continuare vom vizita Mormântul lui Humayun, sursă de inspirație pentru Taj Mahal și apoi complexul arheologic Qutub, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, unde vom vedea Qutub Minar, cel mai înalt minaret de cărămidă din India, un exemplu elocvent al arhitecturii indo-islamice. Cină şi cazare la Hotel Leela Ambiance 5* (sau similar 5*).


Ziua 4. Delhi – Goa
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Zuri Whitesands 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Goa. Vom fi transferaţi la hotel, după care timp liber pentru plajă și alte activităţi individuale în Goa. Cină şi cazare la Hotel Zuri Whitesands 5* (sau similar 5*).


Ziua 5. Goa
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Zuri Whitesands 5* (sau similar 5*)
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru odihnă şi pregătire pentru cina festivă de Revelion organizată în restaurantul hotelului Zuri Whitesands 5* (sau similar 5*). La Mulți Ani 2024!


Ziua 6. Goa
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Zuri Whitesands 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Tur oras Goa
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber la dispoziţie sau tur opţional în Goa, cu ocazia căruia vă veţi putea bucura de farmecul oraşului Old Goa, veţi putea vizita bisericile baroce coloniale bogate în ornamente aurite, cu îngeri şi coloane răsucite. Veţi vizita cea mai importantă biserică, unde se află moaştele patronului Goa, Sf. Francisc Xavier, Basilica Bom Jesus, aflată pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. De asemenea, veţi vizita şi Catedrala Se, una dintre cele mai mari biserici construite în timpul dominaţiei portugheze, renumită pentru cel mai mare clopot de aur din lume. În încheierea turului, veţi avea timp liber pentru cumpărături în piaţa locală. Cină şi cazare la Hotel Zuri Whitesands 5* (sau similar 5*).


Ziua 7. Goa – Mumbai
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Sun N Sand 4+* (sau similar 4+*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Mumbai: Dhobi Ghat Casa Memorială Mahatma Gandhi Poarta Indiei
  • Descriere:  Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru zborul spre Mumbai, unde după formalităţile de de pe aeroport vom începe un tur panoramic al oraşului Mumbai, care va include Dhobi Ghat, celebra „spălătorie” în aer liber, Casa Memorială Mahatma Gandhi, Poarta Indiei, monument ridicat în cinstea vizitei suveranului britanic George al V-lea şi a Reginei Mary în anul 1911. Cină şi cazare la Hotel Sun N Sand 4+* (sau similar 4+*).


Ziua 8. Mumbai – Varșovia – Bucureşti
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun la pachet. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Varșovia cu compania LOT Polish Airlines, zbor LO 076 (08:40 / 13:10), de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul LO 645 (14:40 / 17:30).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Varșovia – Delhi şi Mumbai – Varșovia – Bucureşti cu compania LOT Polish Airlines
  • transport continental cu avionul pe rutele: Delhi – Goa, Goa – Mumbai
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale şi pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 7 nopţi de cazare în hoteluri de 5* și 4+*
  • mesele menţionate în program: 6 mic dejunuri și 5 cine
  • Cina Festivă de Revelion (fără băuturi incluse)
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • plimbare cu ricșa în Old Delhi
  • taxele de intrare la obiectivele menţionate în program
  • ghizi locali vorbitori de limbă engleză
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxa de viză şi procesare pentru India: 80 euro/pers., (se achită la agenţie)
  • taxe de ieşire de pe aeroporturi (în cazul în care se aplică)
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 55 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local: · Tur de ½ zi în Goa: aprox. 70 euro/pers. (se achită la agenţie) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferenţa de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferenţa de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei
  • aplicaţia pentru viza de India se face online de către agenţie
  • 1 fotografie în format digital color, pe fundal alb, format JPEG
  • copie electronică în format PDF după prima pagină a pașaportului cu detalii personale


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!